Am auzit destul de des în ultima vreme vorbindu-se despre sindromul burnout. Prima dată am citit acum câțiva ani, iar recent mi-a venit în minte subiectul când am auzit despre cineva care a fost diagnosticat cu acest sindrom în Suedia. Era vorba despre o fată tânără, care muncea foarte mult, iar la un moment dat nu a mai făcut față. Am înțeles că e un fel de epuizare pe toate planurile, dar că simptomele ar fi diferite de cele ale stresului. Cu gândul la Sărbători și la vacanță, dar și la perioada de muncă solicitantă cu care mulți oameni se confruntă la sfârșit de an, am rugat-o pe Olivia Mocanu, psihoterapeut, să-mi spună câteva detalii despre sindromul burnout.
De unde provine termenul?
În 1970, un psiholog american cu nume predestinat, Herbert Freudenberger, a introdus publicului acest termen din dorința de a explica simbolic un sindrom ce era diferit și de stres și de depresie: o oboseală cronică, precum o ardere completă a energiei mentale, fizice și emoționale, venită din expunerea prelungită la factori stresanți.
Despre ce fel de condiții stresante este vorba?
Deși cu debut mai frecvent în condiții profesionale, burnout-ul poate să apară în condiții familiale și sociale dificile: a îngriji fără ajutor un copil, partener sau părinte bolnav, pe perioade lungi și mai ales fără speranță, sau a avea grijă de trei copii năstrușnici când ai și pretenția de a performa în activități domestice.
Care sunt cauzele acestui sindrom?
Suprasolicitarea, mai ales în condiții de subapreciere, poate conduce la burnout. Munca excesivă, nerecunoscută și nerecompensată pe măsură, lipsa de control pe activitatea desfășurată, așteptări nerealiste din partea șefului, activități monotone sau nesatisfăcătoare, lucrul sub presiune – toate pot conduce la epuizare cronică. Dacă nici stilul de viață nu e echilibrat și sunt responsabilități excesive, presiuni sociale, dependențe de muncă, lipsă de alte preocupări, de relaxare sau socializare, lipsa unui suport emoțional, iar ca structură de personalitate se manifestă pesimist, perfecționist și cu maximă nevoie de control sau incapabil să delege (sau cu personalitate tip A), toate acestea cresc mult condițiile de burnout.
Cum se manifestă?
Senzațiile specifice sunt de epuizare și neajutorare, de vlăguire, imunitate scăzută (multe răceli), dureri de cap, de mușchi, pierderea somnului, a apetitului (sau fuga în mâncare) și a libidoului, cearcăne și aspect neîngrijit, deficiență de concentrare și memorie, tulburări digestive sau de ritm cardiac. Trăirile emoționale de eșec, de neîncredere în propria capacitate, copleșire, detașare de tot și toate, cinism și negativism, nervozitate, absenteism, pierderea sensului conduc, treptat, la izolare, retragere din orice activitate, lipsa de responsabilizare chiar și față de propria persoană, tendințe exagerate de consum de mâncare, alcool sau drog.
Cum deosebim însă burnout-ul de stres? Par asemănătoare…
E foarte important să facem diferența între simptomele stresului și cele ale epuizării cronice. Dacă stresul vine din implicare excesivă, supraexcitare emoțională, hiperactivitate (totul e urgent și ultranecesar), pierderea energiei fizice care poate duce până la deces, în burnout discutăm de o amorțire emoțională, deznădejde, lipsa implicării, delăsare, neajutorare, pierderea sensului și suicid. Am putea spune că se ajunge în stadiul ulterior stresului, unde, din păcate, nu se mai cere ajutor, iar izolarea face imposibilă intervenția.
Se întâmplă des să fii obosit, stresat, nervos, dar când ești copleșit de o muncă în care nu ești recunoscut, abandonezi pentru că ai pierdut sensul, te afli deja în burnout. Partea complicată e dată de faptul că simptomele sunt greu de diferențiat, iar când s-a instalat, burnout-ul nu trece cu concediu.
Există soluții să nu se ajungă la burnout? Cum poate fi prevenit?
Concediile frecvente și suficiente sunt iluzorii, însă ar fi important să nu ne epuizăm și în concediu cu călătorii obositoare sau cu rezolvarea treburilor amânate. Mai eficiente sunt măsurile pe care le luăm pentru echilibrarea vieții noastre. Sigur că ar trebui să începem cu eliminarea cauzelor: schimbarea job-ului, reevaluarea responsabilităților și a activităților repetitive, a concediilor. Sunt importante programele regulate de somn, de masă și sport sau plimbare, implicarea în activități creative ca formă de relaxare, deconectare de la viața obișnuită periodică (nu răspundem la telefon câteva zile), limite clare la serviciu și acasă în ceea ce privește suprasolicitările și supraresponsabilizările (Să nu uităm că există tipuri de manageri ce „motivează” prin teroare) și ritualuri care să ne țină în contact cu nevoile noastre, să ne ofere pauze sănătoase (a nu mânca pe tastatură, a bea cafeaua pe terasă, a citi 2-3 pagini, a dansa din când în când etc.)
Olivia Mocanu este psihoterapeut formator în cadrul Societății de Psihoterapie Experiențială, supervizor. A absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației la Universitatea București în 1997, formarea ca psihoterapeut SPER în 2000 și Masterul de Psihoterapie și Psihodiagnostic în 2002 la Universitatea București. Are 17 ani de experiență psihoterapeutică experiențială în practica individuală și de grup. Este specializată în psihoterapie individuală cu adulți, cupluri, familie, în consilierea copiilor și a a dolescenților, grupuri de dezvoltare personală sau formative, adicții și dependențe, art terapie și psihogenealogie. Date de contact: oliviamocanu@gmail.com, Facebook, 0722.855.232
Pe mine mă găsiţi şi pe Facebook Coiotul relaxat
