Am lucrat prin diverse locuri și, după o perioadă, învățam codul nescris al unei conviețuiri armonioase între stomac și orele petrecute la birou. Una dintre regulile fundamentale era ce strategie adopți pentru ca mâncarea lăsată în frigider să nu dispară de dimineață până la ora prânzului sau de pe o zi pe alta. La un moment dat, pe când lucram la o firmă cu destul de puțini oameni, aproape pe toate pungile din frigider era scris cu markerul numele directorului. Pofticioșii sau înfometații păreau să creadă că directorul e un mare mâncăcios, așa că nu se atingeau de ele.
Strategia funcționa atunci, însă vremurile s-au schimbat și nu știu ce regulă ar putea fi adoptată în condițiile în care mănânci la un loc cu alte zeci de oameni, iar pe mulți nu-i cunoști. Într-o zi, am văzut în sala de mese un anunț în care cei care luaseră cănile erau somați să le aducă înapoi. Hahaha, ce-am mai râs, am făcut chiar și o poză (nu mai știu pe unde e). Tot acolo e un frigider în care îți poți lăsa mâncarea. Cum sunt un coiot haplea, adesea îmi iau un pachet prea mare, din care mănânc doar jumate, iar a doua zi restul. Așa s-a întâmplat și ieri, când, fiind pe la Unirii, am zis să-mi iau mâncare de la un fast food chinezesc și să o am pentru prânz la birou. Evident că nu am putut mânca tot, așa că am pus-o în frigider pentru azi. Da, știu, poate părea previzibil pentru cei care s-au obișnuit și sunt resemnați să viețuiască în același spațiu cu oameni înfometați – când am deschis azi frigiderul, punga mea cu cele două cutii cu leftovărs de ieri nu mai era.
Așa că simt nevoia să cer scuze colegului care a mâncat-o, pentru că ieri poate am pus prea mult piper peste noodles-ii cu legume, iar din salata de alge am mâncat mai mult de jumate. Să-ți fie de bine și, în cazul în care te mustră conștiința că ai luat ceva ce nu-ți aparținea, nu-ți face griji. După cum am menționat la început, sunt un coiot haplea și azi îmi luasem de acasă o casoletă cu spanac.. să fie!
