Primul meu autograf de la scriitoarea catalană Care Santos

Poate că par un coiot tocilar, dar nu există bucurie mai mare pentru mine ca aceea de a avea timp să merg prin librării sau să cutreier anticariatele, să stau printre rafturi fără să mă sâcâie nimeni, să găsesc scriitori noi și să le cumpăr cărțile doar citind câteva rânduri sau prezentarea de pe spate. Când am o recomandare de la cineva de încredere, e cu atât mai bine. Iar când recomandarea vine de la Humanitas Fiction și Raftul Denisei, nici nu mai stau pe gânduri, pentru că sunt zeci de cărți din această colecție pe care le-am citit și nu țin minte vreuna care să mă fi dezamăgit.

Unde vreau să ajung. E ultima zi din septembrie, am văzut pe facebook un eveniment Lansare Care Santos – „Aerul pe care îl respiri”, în prezența autoarei. Îmi aminteam că parcă mai fusese în România acum vreo câteva luni. Da, romanul de atunci se numea „Încăperi ferecate”, fusese și Mircea Cărtărescu la lansare și citisem despre el aici. M-am bucurat tare că nu am nimic în program în seara aceasta, plus că a fost una din acele zile superbe și însorite de toamnă, când nimic nu te poate ține în casă. Am pornit către Librăria Humanitas de la Cișmigiu, una dintre preferatele mele din București, iar când am ajuns, deja lumea se strânsese. Am recunoscut-o pe Care Santos din poza pe care o văzusem pe Internet. M-am dus repede la casă, mi-am luat „Aerul pe care îl respiri” și m-am așezat cuminte pe scaun. În fața noastră, a celor strânși acolo, se aflau, alături de scriitoarea catalană, invitatele serii: Rosa María Moro de Andrés, director al Institutului Cervantes din Bucureşti, criticii literari Tania Radu, Elisabeta Lăsconi, Simona Vasilache, Marina Constantinescu, Andreea Răsuceanu, traducătoarea Cornelia Rădulescu şi editorul Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

Invitatele au vorbit pe rând despre carte, personaje, despre Barcelona, istorie, familiile din roman, treceri dintr-un secol în altul, despre pasiunea pentru cărți, au citit scurte fragmente. Am înțeles că este o carte pentru cei care iubesc cărțile. Eram la câțiva metri distanță și, alături de mulți oameni care umpluseră librăria, aveam impresia unei seri între prieteni pe care-i știam de mult. Care Santos povestea despre viața ei de scriitoare, despre cărțile ei și familie, iar fiecare frază parcă era o nouă poveste. Am deschis cartea la întâmplare, am mirosit-o (mă scuzați, dar ăsta e primul lucru când deschid o carte nouă) și am citit: „Ziua 1. Pentru tine scriu, lumina ochilor mei, cu singura dorință ca aceste cuvinte să ajungă cândva în mâinile tale. Cu această speranță le aștern pe hârtie, după ce ani de zile le-am dezmierdat în gând. Ani, noapte de noapte.” Am închis romanul, gândindu-mă că abia aștept să-l încep. Dacă scrie precum vorbește, sigur n-o să-l las din mână, îmi spuneam. Mi s-a părut o seară perfectă, nimeni nu a povestit romanul (ce frică mi-e de asta), ba chiar se fereau să dea anumite detalii ca să nu ne strice plăcerea lecturii nouă, celor care abia acum luasem cartea.

Cine este Care Santos?
S-a născut în 1970, în orașul Mataró din apropierea Barcelonei. Autoare a zece romane, şase volume de proză scurtă, două volume de poezii, precum şi a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, se bucură de o spectaculoasă carieră internaţională, cărţile sale fiind traduse în peste 20 de ţări. Anul acesta a primit cel mai important premiu literar catalan, Premio Ramon Llull. Acestea este, pe scurt, prezentarea scriitoarei catalane, iar detalii găsiți pe site-ul ei, în engleză, spaniolă sau catalană www.caresantos.com

Dincolo de prezentările de pe site-uri, care m-au ajutat să-mi fac o idee până să ajung la librărie, am descoperit o persoană caldă, luminoasă, spontană, cu simțul umorului, care ne-a povestit despre viața ei de scriitoare și de mamă.
„Viața mea zilnică este un haos”, a fost răspunsul la întrebarea cum arată zilele ei obișnuite. „Am trei copii cu vârste cuprinse între 12 și 9 ani. Singura modalitate de a scrie a fost o organizare draconică. Cred că mă pricep să-mi organizez timpul, dar și pe al celorlalți. Deja a doua parte a început să nu fie foarte populară în casă. Pentru a scrie un roman ai nevoie de foarte multe ore de lucru în fiecare zi. E adevărat că ai nevoie de talent, de forța necesară, dar când ai ideea sclipitoare care te face să scrii nu poți duce la bun sfârșit decât dacă te organizezi. Unicul secret este să-ți organizezi timpul și să lucrezi.”

Discuția a continuat despre personajele principale care sunt femei. „O să vă spun un lucru care nu e prea e politically correct. Femeile mi se par mai interesante, e adevărat, și mai complicate.”
Documentarea pentru scrierea romanului i-a luat un an, timp în care a strâns un teanc de cărți mai înalt decât ea, iar fiul cel mare i-a făcut o poză lângă turnul din cărți, pe care o are pe blog.

Seara s-a încheiat în aceeași notă caldă, a doua zi scriitoarea urmând să plece către Iași la Festivalul Internațional de Literatură. M-am alăturat și eu celor care au vrut să primească un autograf. Când m-a întrebat cum mă cheamă și i-am spus că mă numesc Coiotul relaxat, după câteva explicații amuzante, mi-a spus că nu a mai dat niciodată un autograf unui coiot. Aaa, și
mi-a spus că în catalană relaxat e la fel ca în română. Am plecat spre casă cu un zâmbet larg pe față. Nu-mi ieșea din minte un citat din roman spus de una dintre invitatele serii: „Nostalgia este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru că am fost fericiți.” Abia aștept să-l descopăr în carte.

Prezentarea cărții este pe site-ul Humanitas Fiction  Voi reveni după ce o voi citi.