Am închis cartea pe la ora 8 seara. Am început-o săptămâna trecută, am citit câteva pagini în fiecare zi în metrou, iar ieri seară, după ce am ajuns acasă de la birou, m-am tolănit în pat și am dat pagină după pagină până după miezul nopții. Într-un colț undeva prin cap era rătăcit gândul că ar trebui să fac ordine, ba chiar îmi propusesem să gătesc ceva ca să-mi iau pachet a doua zi și să nu mai mănânc aiurea, dar nu m-am îndurat să închid cartea decât atunci când chiar mi se închideau ochii de somn. Am abandonat și ideea de a scrie în jurnal – în fond, ce să fi scris? Că o scriitoare australiană contemporană mă poartă prin încăperile și curtea unui castel britanic, unde trei surori ascund secrete de familie și mistere care nu mă lasă să dorm?
Așa că azi am mai reușit să citesc câteva pagini în metrou, atârnându-mă de agățătoarele alea pentru mâini, am venit acasă și, cum mai aveam doar 60 de pagini din cele 500, mi-am zis că nu am liniște până nu o termin. Habar n-am ce e în mintea unui scriitor, dar mi se pare fascinant cum poate să creeze atâtea răsturnări de situații și să te țină în captivitate acolo, între pagini. În copilărie citeam cărți ale scriitorilor care nu mai erau în viață și poate de aceea nu aveam obișnuința de a le da și un chip (în mintea mea erau toți bătrâni și cam atât). Bizare asocierile pe care le facem în copilărie, dar pentru mine scriitori nu prea erau tineri. Le dădeam chipuri personajelor, dar autorii aveau doar nume.
De ani buni de zile, îmi place să descopăr și să citesc scriitori contemporani. Și după ce termin o carte, îi mulțumesc prietenului google care îmi oferă atât de multe informații și despre cel ce-a scris-o. În seara asta amicul meu mi-a arătat câteva poze cu Kate Morton, o scriitoare australiană născută în 1976, care vreme de două zile m-a purtat într-o lume în care secretele de familie bine păzite zeci de ani se dezvăluie pe căi nebănuite. Sau, mai bine zis, bănuite doar de cea care a reușit să facă din „Orele îndepărtate” un alt roman pe care-l trece pe lista celor preferate. O să scriu despre el zilele următoare. Până atunci, să notez un citat care mi-a plăcut:
„Trebuie să ne purtăm cu grijă, mintea creativă are nevoie de libertate. Trebuie să zburde în propriul ei ritm și să-și urmeze propriile modele. E greu de explicat, Persephone, cuiva a cărui minte funcționează după mecanisme rigide.”
