Şi când credeam că nu mai sunt lucruri de învățat de la cei mai în vârstă apare o întâmplare care pentru mulți poate părea ceva banal. Pentru mine n-a fost banal. E mult spus o întâmplare, de fapt o discuție la telefon.
Ani de zile am mers la părinți de Paşti şi de Crăciun. De când mama nu mai e, cu atât mai mult voiam să-mi petrec sărbătorile şi cu tatăl meu. Anul ăsta la fel. Cu câteva zile înainte de Paşti, am realizat că nu pot sta mai mult de două zile, de sâmbătă până luni şi, logistic, când ai şi doi câini de plimbat cu trenul trei ore jumate, e mai dificil.
Aşa că am zis să văd dacă iese ursul din bârlogul lui şi vrea să vină la noi. Şi da, a zis că vine. Pentru că sărbătorile sunt grele când eşti singur, mi-a spus.
Vineri, înainte de Paşti, l-am sunat să-l întreb dacă vrea să gătesc ceva anume. Mă şi vedeam răscolind netul după rețete de drob şi cozonaci. Ceva simplu mă descurc să fac. Dar, posibil ca frenezia oamenilor din jur şi discuțiile despre meniul de Paști pe care le auzi zile întregi peste tot să se transmită într-un mod bizar. Plus că venea tata la mine la masă. Mă gândeam să fie ceva special pe masă.
Revenind. Îl sun. „Tata, vrei să gătesc ceva anume? Ți-e poftă de ceva anume?” Şi atunci am auzit răspunsul pe care o să-l țin minte, probabil, toată viața. „Nu vreau nimic special. Importantă este întâlnirea noastră, nu ce punem pe masă”.
A, şi o să las aici câteva poze cu florile din meniul de Paşti şi cu scrumbia pe care a preparat-o el și a adus-o de la oraşul de la Dunăre.
Mă găsiți și pe Facebook Coiotul relaxat
