Am văzut filmul documentar Varză, cartofi și alți demoni, în cadrul Festivalului Internațional de documentar și Drepturile Omului One World Romania 10, care s-a întâmplat zilele astea în București în mai multe cinematografe. L-am văzut la Cinemateca Eforie, unde, recunosc, nu mai fusesem de foarte mulți ani (cred că vreo 20), de pe vremea când era cinematecă și aveam abonament, iar uneori stăteam în picioare la anumite proiecții. Am redescoperit un cinematograf renovat, o sală micuță, intimă, unde vreau să mai merg.
Revenind la documentar. Mi s-a părut foarte mișto ideea de la care a plecat. Pretextul, dacă pot spune așa. Câți dintre noi nu au făcut de atâtea ori ce a vrut mama, doar ca să-i facem pe plac? Așadar, un bărbat de vreo 40 și ceva de ani merge cu mama la piață, plimbându-se de la tarabă la tarabă să vadă de unde vrea mama să ia varză mai ieftină, poate, cu 10 bani. După o plimbare prin toată piața, ea îi spune că vrea de la țărani, că e mai ieftin. El se urcă în mașină și merge la 30 de kilometri de București, în comuna Lungulețu, unde descoperă zeci de remorci pline cu varză, iar pentru 50 de lei ar primi 250 de kilograme de varză. De aici, începe să se întrebe: cum e viața acestor oameni, de ce vând atât de ieftin și cum ar fi să muncească pâmântul vreme de un an cot la cot cu ei și să afle tot despre despre însămânțat, cultivat, recoltat etc. Ziș și făcut. Ia un hectar de teren și își petrece un an printre ei.
În Lungulețu (jud. Dâmbovița) oamenii cultivă întâi cartofi și apoi, după recoltarea lor, cultivă varză. Muncesc trei sferturi din an și, pentru că ajung să producă prea mult și sunt fiecare pe cont propriu, nu se descurcă să vândă cu un preț care le-ar acoperi munca și ar face și profit din care să trăiască. Sunt prea mulți agricultori, nu există o variantă în care să se asocieze.
Un sat, 1.000 de tractoare, 100.000 de tone de varză și cartofi în fiecare an (Foto: Facebook)
Am fost la film cu trei prieteni și, la o bere după, i-am întrebat ce au reținut ei.
S: Replica aia legată de muncă, tipic românească: „Programul de lucru e de 8 ore. De la 8 la 8.” Imaginile cu ei stând toți în același loc.
H: Supraproducția. Sunt incredibile imaginile cu tonele de varză de la marginea satului și cei care așteaptă să fie cumpărată. Oamenii muncesc degeaba ca să arunce marfa. Parcă se refac începuturile capitalismului, când acum 200 de ani, englezii aruncau ceaiul.
L: Mi s-a părut educativ. Am aflat că acolo într-un an poți cultiva și cartofi și varză pe același teren. Am mai reținut și lipsa de logică și de viziune. De exemplu, luau sistemul de irigații noaptea și dimineața îl puneau la loc, când ar fi putut să plătească pe cineva să-l păzească.
Filmul durează o oră. De multe ori îți vine să râzi. Și râzi. Sunt scene pe care le-ai văzut poate la țară cu mulți ani în urmă, la bunicul și bunica. Bunicii nu mai sunt acum, tu nu mai ajungi la țară, nu mai știi cum e pe acolo, iei cartofii de la hipermarket. Ei bine, filmul ne arată că nimic nu s-a schimbat. Sunt aceleași tractoare vechi, aceleași procedee de cultivare, de irigare, aceeași muncă. În final, însă, rămâi cu un gust amar. Nu e deloc o comedie, ci o tragi-comedie.
Pentru că sunt oameni care muncesc (și muncesc luni de zile în condiții grele) degeaba. Produc prea mulți cartofi și prea multă varză și o vând pe nimic, ajungând să trăiască pe datorie. E o satiră la adresa agriculturii de azi din toată țara. Este un film despre oameni care cad în capcana propriilor alegeri. Este un film despre lipsa de încredere. Trăiești în același loc de-o viață cu niște oameni, dar nu ai curaj să te asociezi cu ei. Mai bine pierd toți. Nu sunt eu în măsură să judec, din apartamentul de bloc de la oraș. Așa cum spune și protagonistul documentarului: De pe margine e simplu să vorbești…
Filmul a avut premiera în România pe 18 martie, așa că dacă dați de el, mergeți să-l vedeți! Las mai jos și trailerul. Un documentar de Șerban Georgescu.
Pe mine mă găsiți și pe Facebook Coiotul relaxat 🙂
