Anul acesta Crăciunul durează patru zile. Este combinația aia fericită, în care 25 decembrie pică joia, așa că se face punte cu weekendul. Nu știu unde am auzit prima dată despre felul ăsta de punte, dar am reținut expresia și nu pot rata ocazia să o folosesc. Cum 2014 este anul în care m-am transformat în coiot relaxat, mi-am spus că nu o să gătesc decât mâncăruri care se fac rapid, iar în restul timpului
mi-am propus să lenevesc, să dorm, să citesc, să scriu, să văd filmele restante din anu’ ce se încheie, să mă plimb, să mă întâlnesc cu prietenii și să văd partea plină a paharului. O tot văd din ajun!
Cu planurile deja creionate în cap, cu vreo două zile înainte de Crăciun, m-am trezit de dimineață, m-am dus în bucătărie să-mi fac o cafea și când m-am uitat pe geam, i-am văzut. Stăteau aliniați pe frânghiile de rufe la o fereastră a blocului vecin. I-am numărat. Erau 53. Maslow, de ce-mi faci asta? Am zis fără mâncare complicată Crăciunul ăsta! M-am mai uitat o dată la cârnații atârnați la fereastra vecină și mi-am băut cafeaua alungând poftele și gândindu-mă la toate citatele motivaționale văzute pe net de-a lungul timpului. L-am dat repede deoparte pe cel cu „universul care conspiră” și am rămas în minte cu „if it’s meant to be, it will be”. E drept că-l văzusem numa’ alături de inimi, love, mâini împerecheate și fețe visătoare. Dar, în fond, se potrivea și în cazul meu. Nu aveam de ce să mă rușinez că de Crăciunul ăsta visez și eu la niște cârnați făcuți de om, nu de supermarket. Cu liniște și speranță în suflet, mi-am văzut de treburile zilnice. Telefonul era uitat prin dormitor și, când mă uit, văd două apleuri nepreluate și un sms de la o prietenă: „Sunteți acasă pe la 15:00 – 16:00? Vin pe la voi să vă aduc cârnați făcuți de mama!”
Nu știu ce mi-a venit mai întâi în cap, filmul „Miracolul din strada 34” sau piesa „The Miracle” cântată de Queen.
Problema poftelor fiind rezolvată, am lăsat drumul dorințelor deschise, iar în ajun de Crăciun am primit și sarmale făcute de mama prietenei mele. Mulțumim, d-na Cati, totul a fost foarte bun! Tot în ajun m-a sunat tatăl meu, coiot pensionar cu mult timp liber, care se gândea cum să ajungă la mine până în Revelion, cârnații făcuți de el, având în vedere că locuiește la vreo 200 de kilometri de București. Nu-i spusesem nimic de pofta mea de anu’ ăsta. M-am trezit, brusc, în filmul „Să plouă cu cârnați!”, bun de altfel, deși încă n-a aflat imdb-ul de el.
Din rămășițele primei zile de Crăciun, mai notez cele 12 grade, soarele după care am plâns atât de mult la începutul lunii, bradul din cărți făcut cu prietenii cu două seri înainte, cadouri frumoase, cărți, un buchet superb de lalele galbene, coronița de brad pe care am împodobit-o cu globuri mici argintii, combinațiile de vin alb de la prânz cu vin roșu seara, plimbarea după-amiaza prin parcul IOR, vizita unor prieteni seara care mi-au adus o agendă bizară în care ar trebui să-mi notez obiective și să-mi fie rușine dacă le amân sau nu le îndeplinesc, liniștea, bucuria și zâmbetul când am descoperit o felicitare lângă brad pe care scrie „You are loved”.
Ideea de a-mi face brad din cărți nu e originală, prima dată am văzut o poză la un prieten acum doi ani și mi-am dorit și eu unul anul acesta. Nu e greu de făcut, iar combinația cu luminițe albe de Crăciun e foarte frumoasă.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la bradul de anul acesta a fost să scot multe cărți din bibliotecă și să-mi amintesc când am citit-o pe fiecare, ce am simțit, unde eram, când am cumpărat-o sau de la cine am primit-o. Pentru mine cărțile păstrează nu numai amintirile lumilor dintre pagini, ci și ale vieții mele din perioada când le-am întâlnit. De aceea le iubesc atât de mult!
