Sunt zile în care te trezești – greu, ca de obicei, muncești toată ziua, vii acasă, ți-e frig, te apuci să gătești varză deși nu știi cât trebuie să fiarbă, dar ți-e poftă, te uiți la Premiile BAFTA pe HBO, fără emoții pentru că deja știi câștigătorii, și apoi deschizi laptopul să-ți scrii jurnalul. Pare că nimic important nu s-a întâmplat, dar, dacă las acest gând deoparte, pot să pariez că voi găsi multe motive pentru care această zi a fost una bună. Așadar, să o iau cronologic:
De dimineață am zis să investesc banii de prânz pe un drum cu taxiul. Partea bună, am găsit ușor taxi, nu am prins aglomerație, iar șoferul nu fuma, nu asculta muzică proastă și a fost tăcut.
A doua parte bună a faptului că nu am mers cu metroul de dimineață a fost că nu mi-am mai cumpărat un ștrudel cu brânză dulce, deci am economisit niște calorii. Oare ce minte diabolică a creat patiseriile în stațiile de metrou…
M-am ferit de unele energii negative din jur, ascultând cu căștile în urechi și cu zâmbetul pe față „Enjoy the Ride”. A funcționat!
Când s-a făcut soare, pe la prânz, am ieșit afară și l-am salutat vreun sfert de oră, apoi, după-amiază, am cunoscut câțiva oameni frumoși și am petrecut câteva ore într-un loc uimitor, de unde am privit pe fereastră fulgii de zăpadă care începuseră să danseze pe la ora 4 după-amiaza.
Pe drumul spre casă, în autobuz, o fetiță de câțiva ani căreia i-am zâmbit mi-a spus că: „zâmbetul este cea mai bună armă”. O chema Andreea și avea și o soră mai mică, mi-a zis. Am râs foarte tare și mi-a părut rău că urma să cobor, pentru că sigur mai avea și alte maxime inspiraționale pregătite.
Și pentru că gătesc destul de rar, trebuie să consemnez și acest eveniment: am tocat o varză și am în continuare toate cele 10 degete. Pândesc aragazul acum și aștept să fie gata, pentru că mi-e foameee. Și, deși mi-am spus că ar fi bine să nu mai mânânc după 6 seara, mă gândesc că nu va fi după 6, ci după 11.
(Jurnal de coiot, marți, 10 februarie 2015)
