După 10 ore de somn neîntrerupt, m-am trezit de dimineață cu o energie care nu s-a speriat nici măcar de ploaia de afară. Avem multe lucruri pe tu du listul de azi, iar entuziasmul meu de dimineață nu s-a diminuat nici când, în metrou, am văzut un domn încruntat care se uita fix la mine, neștiind ce-o fi cu zâmbetul meu. Da, să plouă în februarie e ceva atât de rar, încât trebuie să fim supărați și îmbufnați, ca să arătăm că ne pasă.
Revenind la energia mea nemolipsitoare (scuze, cred că nu există cuvântul ăsta, dar îl trec în dicționarul coioților relaxați), am zis să fac o scurtă trecere în revistă a lucrurilor pe care le-am început și puteam paria că le voi termina azi:
Un mesaj pentru tatăl meu, căruia voiam să-i explic cum poate scoate mai ușor pozele din telefon. M-am împotmolit când mi-am dat seama că sunt mai multe moduri atunci când bagă cablul în laptop și nu m-am hotărât nici până acum care variantă e mai simplă.
O nouă comandă de cărți de pe elefant, care, până la urmă, a rămas doar în wishlist, pentru că mi-am dat seama că o să ajung precum cei care au biblioteca plină cu volume pe care nu le-au citit, dar par foarte deștepți.
Multe e-mailuri la care nu am apucat să răspund, căci au tot apărut alte lucruri pe care trebuia să le fac mai întâi. Sau, cum îmi spunea o prietenă de-ale mele în seara asta, planurile de dimineață rezistă până când deschizi mail-ul.
Am ațipit vreun minut în metrou și NU mi-am terminat somnul, pentru că însoțitorul de drum s-a gândit că
mi-e rău, nu că mi-e somn, și m-a trezit.
M-a învins tehnologia și nu am reușit să fac un colaj cu niște poze care să arate așa cum îmi doream. N-am reușit decât să-mi mănânc timpul aiurea și să mă autoenervez (alt cuvânt din dicționarul coioților relaxați). Morala: mai bine să fie acolo, ceva, decât să nu fac deloc până la urmă. NOT. E și mâine o zi și o iau de la capăt.
Am început să mă gândesc la un articol cu 10 cărți pe care le-aș reciti oricând. Nu am terminat de gândit, pentru că n-am citit încă 10 cărți în toată viața mea.
Am început accidental să mă uit la emisiunea cu jungla de pe Pro TV. N-am văzut niciun animal sălbatic, ci doar un tip care citea o scrisoare si femeile din jurul lui plângeau. De aici am dedus că e o emisiune tristă și am închis televizorul. Bucurie mare, în sfârșit am terminat un lucru pe ziua de azi.
Mai am încă vreo două ore până la miezul nopții, când mi-am propus să mă culc, așa că sigur mai termin câte ceva: pe primul loc, cartofii prăjiți care mă așteaptă în bucătărie. Nu, n-am scris asta, quelle horreuer…
(Jurnal de coiot, marți, 24 februarie 2015)
