Ninsoarea în București începe cu sentimente pozitive. Entuziasmul este la cote maxime, feisbucul este inundat de poze cu mesajul „Let it snow”, fericirea inundă rețelele de socializare – în sfârșit a venit prima ninsoare. Situația se schimbă cu totul în momentul în care nu te mai uiți pe fereastră să admiri fulgii de nea și să reciți în gând rămășițele versurilor din poeziile despre iarnă din școală și ieși din lumea virtuală ca să intri în cea reală. N-am întâlnit zilele astea oameni încântați de zăpadă, ci doar zgribuliți, care ar fi stat în casă până trece. Da, Bucureștiul e aparte când ninge.
Îmbrăcați ca niște urși (iar eu nu fac excepție), oamenii înoată în zăpada de pe trotuare, printre mașinile parcate, și se întâlnesc pe urmele făcute de cei care au trecut înainte. Încă n-am învățat regula care pe care lasă să treacă. Sunt unii atât de hotărâți și încruntați, încât eu mă dau din calea lor. În fond, puțină zăpadă în ghete n-a făcut rău nimănui.
Când ninge, nu vei găsi decât cu foarte mare noroc un taxi. Și în acest caz, doar după multe telefoane, aplicații de pe telefon și minute bune de așteptare. Bucuria că nu trebuie să mai înoți prin zăpadă nu poate fi umbrită nici de faptul că șoferul vorbește la telefon cu toți prietenii și, uneori, se mai și ceartă cu ei. Sau că trage și el câteva fumuri dintr-o țigară cu fereastra pe jumătate deschisă. Sau că muzica de la el din mașină este prea tare și de o calitate puțin spus îndoielnică. Și, pe lângă asta, mai și primește bani pentru cursă. Așa că eu merg cu metroul cât de des pot.
La metrou e de adoptat gândul: nu sunt semafoare, ambuteiaje, durează puțin și nu doare. De preferat este să stai în picioare, atârnat de o bară, pentru că jos, inevitabil, te vei lipi de cineva cu o haină mult prea mare. În plus, în picioare ai lejeritatea de a te muta când nu mai suporți conversațiile despre ce se întâmplă pe la birou ale celor care nu se pot desprinde de serviciu nici pe drumul spre casă. Zilnic aud „Bă, dacă aș avea io salariul lu’ aia”, „Cum ai făcut cu proiectul ăla?”, „Să-ți zic fază… l-ai văzut pe ăla ce a zis în ședință” etc etc
Nu pot neglija nici traversatul pe la trecerea de pietoni. Un mesaj pentru toți șoferii care dacă văd un bătrânel că traversează încet să aibă răbdare, pentru că el înfruntă frigul și șoseaua alunecoasă. Și, dacă se poate, să nu mai claxoneze iritați sau să accelereze. Un mesaj și pentru vecinii care se pândesc unii pe alții să vadă care va da zăpada de pe aleea din jurul blocului: dacă aveți timp, nu mai așteptați de la alții, ci faceți voi primul pas.
Să iau acum și aspectele pozitive:
Neapărat când ninge, e de mers într-un parc, iar în București sunt o grămadă. Peisajul este superb și îți limpezești gândurile ca prin minune.
De căutat un petic de zăpadă și desenat ceva – în fond, joaca n-are vârstă.
Plus, de făcut un om de zăpadă în parc.
De ajutat pe cineva care are nevoie să care prin zăpadă un bagaj prea greu, de exemplu.
De zâmbit, pentru că, în fond, zăpada ține doar câteva zile și după aia o să ne fie dor de ea.
Mă puteți urmări și pe Facebook Coiotul relaxat.
