10 filme din 2014 pe care le-aș revedea oricând

Acesta nu este un top, pentru că, oricât aș încerca, nu pot să compar filme europene cu cele de la Hollywood sau drame cu comedii. Sunt doar 10 filme din 2014 care mi-au plăcut. Este singurul meu criteriu.

1. Boyhood (12 ani de copilărie)

Regia: Richard Linklater; Cu Ellar Coltrane, Patricia Arquette, Ethan Hawke
Cel mai frumos film despre copilărie și adolescență pe care l-am văzut în ultimii ani. Povestea lui Mason, spusă pe parcursul a 12 ani, de când acesta avea 6 ani până pleacă la facultate, este un proiect revoluționar al regizorului Richard Linklater. Întâmplările prin care Mason trece alături de sora lui mai mare, mama lor care încearcă să le ofere o familie căsătorindu-se cu tot felul de bărbați nepotriviți, aparițiile tatălui lor în momente importante, toate acestea ne oferă o imagine aproape reală a condiției umane. Regizorul a filmat vreme de 12 ani aceiași actori, pe care-i vedem cum se transformă sub ochii noștri. O prietenă a mea nu știa acest lucru când a văzut filmul și mi-a spus: „Mi se părea incredibil cât de mult seamănă puștiul cu băiețelul de la începutul filmului”. L-am văzut de pe net, pentru că nu am mai avut răbdare, dar abia aștept să intre în cinematografe pe 6 februarie, să-l revăd pe ecran mare.

2. The Grand Budapest Hotel (Hotelul Grand Budapest)

Regia: Wes Anderson; Cu Ralph Fiennes, Saoirse Ronan, Tony Revolori, Tilda Swinton
O poveste emoționantă despre prietenia dintre Gustave H (Ralph Fiennes), legendarul portar al unui hotel european, și Zero Moustafa, hamalul hotelului, care devine cel mai bun prieten al lui Gustave. Acțiunea se petrece în Republica inventată Zubrowka, între Primul și Al Doilea Război Mondial. Un furt de proporții ne dă ocazia să întâlnim personaje savuroase, printre care Dmitri (Adrien Brody) sau Madame D. (Tilda Swinton), de departe preferata mea din film. L-am văzut la începutul anului, în cinema.

3. Interstellar (Interstellar: Călătorind prin Univers)

Regia: Christopher Nolan; Cu Anne Hathaway, Matthew McConaughey
N-am simțit când au trecut trei ore, am pierdut noțiunea timpului și a spațiului. Nu știu cum e într-o „gaură de vierme” sau „într-o gaură neagră” și probabil că nimeni nu știe, la fel călătoria în alte galaxii nu este un subiect comun despre care să vorbim la cafea, însă povestea construită între mai multe dimensiuni, efectele vizuale, imaginile spectaculoase m-au făcut să am acces la o lume incredibilă, magnifică. Am plecat de la cinema spre casă cu replica Ameliei: „Iubirea este singurul lucru care leagă timpul cu spațiul.” Am scris despre film aici.

4. Ida

Regia: Pawel Pawlikowski; Cu Agatha Trzebuchowska, Agatha Kulesza
Am văzut „Ida” în decembrie, după ce a câștigat Cel mai bun film european al anului 2014. A coincis și cu perioada când a intrat în cinematografe. Nu auzisem de el până atunci. Un film profund, impresionant, filmat alb-negru, cu imagini și cadre desprinse parcă dintr-un album de fotografii ale bunicilor, care spune povestea emoționantă a unei tinere orfane aflate în Polonia anilor ’60. Înainte de a depune jurământul să se călugărească în mănăstirea unde a crescut, tânăra se va întâlni cu singura ei rudă în viață: o mătușă care îi va dezvălui adevăruri uluitoare despre trecutul și familia ei. „Unul dintre cele mai bune filme din istoria europeană recentă”, după cum scrie în The New York Times.

5. Gone Girl (Fata dispărută)

Regia: David Fincher; Cu Ben Aflleck, Rosamund Pike
În ziua în care aniversau cinci ani de căsătorie, Amy dispare de acasă. Poliție, emisiuni la televizor, opinia publică, vecini, conferințe de presă. Cu fiecare pas al anchetei, Nick devine suspectul principal. Povestea lor o aflăm atât prin intermediul lui Nick, cât și din jurnalul scris de Amy. Versiuni prea diferite, însă. E clar că adevărul e undeva la mijloc. Așadar, despre ce e filmul, de fapt? Poate fi despre căsnicie, despre iubirea care dispare încetul cu încetul, despre ceea ce așteptăm de la persoana de lângă noi, despre relația copii adulți – părinți, despre oamenii care trag concluzii ferme după ceea ce văd la televizor. Eu aleg să-l văd ca pe un film despre manipulare. Am scris mai mult despre film aici.

6. Deux jours, une nuit (Două zile, o noapte)

Regia: Jean-Pierre și Luc Dardenne; Cu Marion Cotillard
Dacă vor vota pentru Sandra, ea își va relua jobul, dacă vor vota împotriva ei, vor primi fiecare câte o primă de 1.000 de euro. Un târg stabilit de conducerea unei fabrici pe timp de criză. Aproape toți au votat pentru bonus, dar o colegă insistă pe lângă patron să fie reluat votul luni dimineață. Sunt 16 cu toții. Sandra are la dispoziție un weekend ca să-și convingă colegii să voteze pentru ea. Cum a ajuns Sandra în situația de a fi pe cale să-și piardă jobul? A fost bolnavă. Depresie, peste care a trecut. Cât a fost în concediu, însă, și-au dat seama că pot lucra și fără ea, dacă au câteva ore suplimentare pe săptămână. Când am văzut filmul, pregătisem pachetul cu batiste – citisem că la Cannes, în luna mai, toată sala a plâns. N-am plâns. N-am râs. O oră jumătate am simțit doar încordare, așteptând deznodământul. Marion Cotillard o interpretează extraordinar pe Sandra în acest film care nu acuză pe nimeni, ci doar societatea contemporană, crudă și cinică.

7. Nightcrawler (Prădător de noapte)

Regia: Dan Gilroy; Cu Jake Gyllenhaal, Rene Russo
Văzusem câteva imagini din film destul de sângeroase și am amânat puțin până m-am dus să-l văd. Însă tot citeam despre interpretarea lui Jake Gyllenhaal și am zis să trec peste pozele pe care le văzusem.
M-am felicitat. Este genul de film făcut tot de un actor. Nu mi-l amintesc pe Gyllenhaal jucând atât de bine un rol complex și dificil, aș zice. Filmul este o analiză la sânge a condiției umane și a ceea ce se întâmplă când dorința de succes îți ia mințile. Am înțeles un pic (dacă e ceva de înțeles) ce înseamnă genul de jurnal de televiziune cum e la noi cel cu știri de la ora 5. Ceea ce e înfricoșător sunt selecția informațiilor și a dezumanizării până la crimă. Iar Jake Gyllenhaal, în rolul unui cameraman dornic de afirmare și de popularitate este foarte, foarte bun.

8. The Search (Căutarea)

Regia: Michel Hazanavicius; Cu Bérénice Bejo, Annette Bening
L-am văzut în deschiderea festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, în prezența regizorului Michel Hazanavicius și a actriței din rolul principal Bérénice Bejo. După cum spunea și regizorul înaintea proiecției, nu este un film vesel, nu este nimic vesel într-un film despre război. „The Search” spune poveștile a patru personaje din planuri total diferite, care ajung cu sau fără voia lor, să fie implicate în conflictul ruso-cecen din 1999. Mi-au rămas în minte imagini dure, răvășitoare și gândul că uneori trebuie să faci alegeri inimaginabile ca să trăiești. Sau, altfel spus, războiul nu are niciodată vreo logică.

9. Maps to the Stars (Hărți către stele)

Regia: David Cronenberg; Cu Julianne Moore, Mia Wasikowska, John Cusack
Am lăsat la sfârșit două filme din 2014, în care Julianne Moore joacă extraordinar. În primul dintre ele, „Maps to the Stars”, interpretează rolul unei actrițe de la Hollywood, trecute de prima tinerețe, care este obsedată de imaginea mamei sale. Prezentat drept ca o satiră la adresa lumii de la Hollywood, filmul este de o ironie rară. Între terapeuți celebri care-și ascund trecutul sub preș, adolescenți faimoși care ies de la dezintoxicare sau șoferi ai starletelor care ajung și ei figuranți în filme, Havana Segrand (Julianne Moore) este de departe cel mai odios personaj pe care l-am întâlnit în filme anul ăsta. Fără nicio legătură cu subiectul, am văzut acest film  pe 25 octombrie, când a nins prima oară în București.

10. Still Alice

Regizori: Richard Glatzer, Wash Westmoreland; Cu Julianne Moore, Kristen Stewart
Nu întâmplător, am lăsat la sfârșit „Still Alice”, pe care, de altfel, l-am văzut zilele trecute,  în vacanța de Sărbători (de pe net). Filmul o are în centru pe Alice Howland, profesoară de lingvistică la Universitatea Columbia, care se vede nevoită să se confrunte cu primele semne ale unui boli crude. Deși are doar 50 de ani, este diagnosticată cu Alzheimer. Pas cu pas, vedem atât transformările ei fizice și emoționale, cât și pe cele ale soțulului și ale celor trei copii, care nu știu cum să facă față acestei boli imprevizibile.
Un film tulburător, din care mi-a rămas în minte discursul lui Alice (Julianne Moore) despre pierderi. Scriu aici începutul acestuia: „Sunt un om care trăiește cu primele stadii ale bolii Alzheimer și învăț arta de a pierde în fiecare zi. Pierderea bunurilor, pierderea obiectelor, pierderea somnului și, mai presus de toate, pierderea amintirilor. Toată viața mea am acumulat amintiri. Ele au devenit, într-un fel, bunurile mele cele mai de preț. Noaptea în care l-am întâlnit pe soțul meu, prima dată când am ținut cartea mea în mâini. Având copii, legând prietenii, călătorind prin lume. Tot ce am strâns în viață, tot ce am muncit din greu, acum, toate acestea îmi sunt luate.” Tulburător, după cum am spus, dar un film care merită văzut, cu o Julianne Moore uimitoare.

Foto: outnow.ch