Am ajuns la Viscri la sfârșitul verii, când ziua stai în tricou, seara îți pui un hanorac, iar noaptea te învelești cu pilota. A fost ideea unei prietene să mergem un weekend în afara Bucureștiului,
într-un loc liniștit, așa că într-o vineri dimineața ne-am urcat în mașină și am plecat. Cum aveam timp și nu ne grăbea nimeni, ea a propus să ne mai abatem din drum și nu am luat-o pe varianta clasică și cea mai scurtă către Viscri: Brașov și apoi spre Sighișoara. De la Ploiești, am cotit-o pe drumul care duce către Vălenii de Munte, apoi am ajuns pe Valea Siriului, iar de acolo spre Baraolt și Viscri.

Viscri intrare în sat
Drumul pe ultimii kilometri către Viscri este prost. Sunt gropi multe, așa că dacă nu sunteți în dispoziție de relaxare, mai bine nu alegeți această destinație. Peisajul, însă, este minunat. Dealurile și pășunile, scăldate de un soare de sfârșit de vară, erau superbe. Nu mai fusesem la Viscri până acum, iar ceea ce știam era că este un sat în care Prințul Charles are o casă. Aș fi putut să citesc tot ce s-a scris pe Internet, dar am vrut să-mi fac eu impresia mea, fără influențe din afară. Viscri este într-un loc parcă uitat de lume, înconjurat de dealuri frumoase, de pășuni, căpițe cu fân și de nuanțe de verde superbe, care începuseră să se amestece cu cele ușor ruginii. Când am coborât din mașină, am simțit mirosul de țară, cel care te face să povestești imediat tot ce-ți amintești de când erai copil.

Stradă în Viscri
Cazare găsisem pe Internet, la pensiunea Viscri 195. Este una dintre primele case în care intri în sat. Ne-a întâmpinat gazda pe care o sunasem de pe drum să-i spunem când ajungem și că da, vrem cina. Ne-am dus bagajele la etaj, în camera de la mansardă, frumos amenajată și cu balcon și am coborât în curte. Am început să ne uităm la tot felul de detalii, am întrebat care e casa prințului și am plecat la plimbare până la cină. Mă așteptam să văd anunțuri la poartă, să scrie undeva unde-i casa, așa că atunci când am ajuns în dreptul casei albastre de pe stânga, cum ne-a spus, nu știam sigur dacă aceea e.

Casa printului Charles la Viscri
Am luat-o la pas pe stradă, am văzut copii veseli care se jucau unii cu alții, nu stăteau cuminți pe băncuțe cu tabletele în mâini, rațe, gâște care ieșiseră și ele la plimbare, ne-am întâlnit cu văcuțele care veneau spre casă. Pe străzile neasfaltate și cu gropi, mai trecea câte o mașină care ridica praful. Oamenii erau zâmbitori și ne spuneau „Bună seara”, mirosea a fân și a copilărie, din când în când pe strada principală pe câte o casă scria „Pensiune”, iar de jur împrejurul satului se vedeau dealurile superbe.

Văcuțe la Viscri
Ne-am întors, bineînțeles că am început cina cu un păhărel de țuică, mâncarea a fost foarte bună, dar cel mai mult mi-au plăcut poveștile gazdelor. Una dintre bucurii, când merg într-un loc nou, este să descopăr oameni care povestesc despre istoriile locului. Evident că am întrebat cum a ajuns Prințul Charles pe acele meleaguri. Gazda noastră se născuse acolo, dar plecase cu 30 de ani în urmă și de atunci locuiește și lucrează la Brașov. Vine în weekend-uri, iar de pensiune se ocupă, în principal, soțul ei. Povestea pe care am aflat-o este cam așa: „în Viscri, majoritatea populației era formată din sași. După Revoluție, cei mai mulți și-au lăsat casele și au plecat în Germania. Dintre cei născuți aici, Carolina a rămas, iar tot ce s-a făcut în sat în ultimii ani este meritul ei”. Cine e Carolina?, am întrebat. „A, nu știți deloc poveștil?” Zic, nu. „Era 1997, iar prințul Charles venise în România să viziteze Transilvania. Satul tocmai se umpluse de rromi, așa că nu era pe listele celor alese pentru a fi vizitate. Carolina împreună cu mama ei, Sara, și cu fetița ei, îmbrăcate în hainele lor tradiționale, s-au dus la locul de întâlnire de la Moșna, au reușit să-i arate o poză cu Viscri și să-i spună că satul lor, departe de șosea, printre dealuri, are nevoie de el. În anul următor a venit prințul, apoi a cumpărat o casă, iar Carolina și fundația unde lucrează de atunci (Mihai Eminescu Trust) au renovat multe case. Cele care au pe  poartă inițialele M.E.T.”

Fundația MET
Sătenii spun că l-au văzut de multe ori pe prinț. Vine, de obicei, în mai, și iese să se plimbe pe strada principală sau pe dealurile din jur. În timpul anului, casa lui este pensiune, dar în vara aceasta era în renovare. Am bătut la poartă , am cerut voie să intrăm și ni s-a permis să facem câteva poze poze în curte.

În curte la Printul Charles la Viscri
Noi am ajuns vineri seara, când satul era cuprins de o liniște care, din când în când, mai era străbătută de vreun nechezat al vreunui cal. Sâmbătă, de dimineață, am auzit cocoșii cântând în curți, iar când am plecat pe dealurile din jur, deja erau foarte mulți turiști. Sătenii, majoritatea rromi, sunt obișnuiți cu turiștii, sunt politicoși și nu ai vreun sentiment de nesiguranță. Am vizitat Biserica Evanghelică Fortificată, unde, la intrare era Sara, mama Carolinei. Vorbea cu blândețe și povestea cu bucurie despre satul care a fost salvat datorită fiicei ei. Am întrebat dacă este Carolina în sat, dar era plecată câteva zile. Am aflat apoi că Sara (ce rău îmi pare că nu i-am făcut o poză!) este născută în aceeași zi cu Prințul Charles, pe 14 noiembrie, și că în fiecare an ea îi trimite un dar, iar de la el primește o scrisoare scrisă de mână.

Biserica Evanghelica Fortificata de la Viscri
Toată ziua de sâmbătă ne-am plimbat prin împrejurimi, ne-am cocoțat pe dealuri, unde am stat pe iarbă la umbra unor copaci, și ne-am bucurat de liniștea și de priveliștile din jur. De la biserica fortificată, am urmat un indicator pe care scria Cafe – Artizanat. Ne-am oprit la o cafenea rustică, unde am băut limonadă de soc și am mâncat prăjitura casei.

Viscri cafenea
Ne-am întors în sat după-amiaza, erau mulți oameni pe străzi, față de seara de dinainte, autocare cu turiști, oameni zâmbitori. M-am gândit ce bucurie să reușești să faci dintr-un sat uitat de lume un asemenea loc. Ce bucurie să reușești să păstrezi tradițiile, să renovezi casele fără stridență, fără termopan și să păstrezi autenticitatea locului.

Viscri împrejurimi
Am plecat duminică spre București, după micul dejun. Am întrebat dacă pensiunea este deschisă și iarna și mi s-a spus că da, doar dacă este zăpadă, pentru că altfel e mult noroi și nu te poți bucura de împrejurimi. Am mai băut un pahar cu limonadă de soc făcut pe loc de gazda noastră și am lăsat în urmă un sat superb prin autenticitatea lui.

Cine este Caroline?
Caroline Fernolend a rămas cu familia ei în sat atunci când majoritatea sașilor au plecat în Germania, după Revoluție. Este vicepreședinte al Fundației Mihai Eminescu Trust, cu sediul la Sighișoara, aflată sub patronajul Prințului Charles. Prin intermediul fundației, a ajutat oamenii din sat să repare casele în stil tradițional, iar acum vin turiști din toată lumea. Proiectele sunt extinse în zeci de sate, dar mai multe despre fundație și activitățile desfășurate am găsit pe site-ul MET, de unde am luat și fotografia de mai jos: www.mihaieminescutrust.ro

fundatia mihai eminescu trust

Ce găsești la Viscri; aer curat, peisaje superbe, tradiții săsești, oameni cu povești, istorie păstrată, viața simplă de la țară, bucuria de a lăsa deoparte grijile și agitația orașului
Ce nu găsești la Viscri: șosele asfaltate, magazine, muzică asurzitoare (și ce bine că nu sunt!). Aaa, nu găsești decât câteva feluri de țigări în puținele magazine, și toate tari.
Unde am stat: în Viscri, numele pensiunilor este dat de numărul casei. Am stat la Viscri 195 (www.viscri195.ro), gazdele au fost foarte primitoare și ne-au povestit multe despre istoria și tradițiile locului
Cât am cheltuit: aproximativ 200 de lei de persoană (drum dus-întors București-Viscri, cazare două nopți, două mic dejunuri și două cine), am fost 3 persoane cu o mașină și am închiriat o cameră.

Foto: Coiotul relaxat

Comentarii

comentarii

1 COMENTARIU

  1. Frumos traseu pe Valea Siriului, dar nu m-aş fi gândit la Baraolt ca variantă pentru Viscri. În drum spre Praid şi Turia, am trecut pe la Baraolt de multe ori şi-mi aduc aminte că acolo, într-o crâşmă pierdută de lume, am băut pentru prima oară secărică 🙂 Drumuri frumoase, Coiotule, pe mai departe!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here