Unde se duce weekend-ul după ce trece?

Unde se duce weekend-ul după ce trece?

de -
0 97
jurnal de coiot

Din seria întrebărilor fără răspuns, îmi vine în minte o întâmplare de când eram în liceu (o fi semn de bătrânețe că mă gândesc la vremuri destul de îndepărtate?). Aveam o profesoara destul de exigentă, care preda logică și filozofie. Ei, ca să trec peste detalii inutile, la sfârșitul unei ore de filozofie, ne-a întrebat dacă avem vreo întrebare. Un coleg s-a ridicat în picioare, și-a dres vocea, a luat o mină serioasă și a spus că, oricât s-a străduit, nu știe răspunsul la întrebarea: Unde se duce mâncărimea după ce o scarpini? Nu mai știu dacă am râs tare sau pe înfundate, probabil a doua variantă, știu doar că l-a dat afară și l-a lăsat corigent pentru asta, dar răspunsul nu cred că l-a știut nici ea. Din această categorie, mă amuz uneori de întrebări „prostești” al căror răspuns nu avem cum să-l știm. Așa că în seara asta, am zis să mă întreb și eu Unde se duce weekend-ul după ce trece?

Cum trăim vremuri moderne, mă gândesc că weekendul se duce în poze pe care le facem cu telefonul și apoi ne e lene să le descărcăm și să le ordonăm, în kile de detergent cărate de la hipermarket, în saci de aspiratoare scuturați, în rezolvat probleme administrative pe care nu avem cum în timpul săptămânii, din cauza programului, în patru feluri de brânză pe care le amestecăm să facem vreo rețetă de pe net. Daaar, weekend-ul se duce și în plimbări prin parc și bucurie atunci când e soare, prin trezit după ora 10 și lenevit la nesfârșit în fața cafelei și a micului dejun, prin întâlniri cu familia și cu prietenii, prin dansatul până la 4 dimineața la ziua unei prietene, prin amânarea kilelor de detergent și a sacilor de aspirator. Iar weekend-ul acesta nu se duce încă, pentru că urmează premiile Oscar și e așa bine că nu trebuie să le mai caut pe vreun site, ci le pot vedea transmise în direct la noi. Da, știu că mâine voi avea ochii cât cepele, pentru că voi dormi doar vreo trei ore după ce le voi vedea, dar Oscarurile sunt dintre plăcerile asumate, așa că o aștept pe Julianne Moore să ia Oscarul pentru Cea mai bună actriță în rol principal pentru „Stil Allice”.

Comentarii

comentarii

Articole similare