mi-e frică

Când i-am spus Oliviei că aș vrea ca prima temă de discuție să fie despre frică, mi-a zis: „mă bucur că poți vorbi despre frică, se vede că te-ai relaxat”. Ani de zile, una dintre temerile mele mari a fost să nu greșesc. Din cauza asta, de-a lungul timpului, nu am făcut o sumedenie de lucruri, nu am luat hotărâri importante, am amânat lucruri și, în final, ajungeam să nu decid eu. Mă obseda gândul: dacă nu e decizia cea mai bună? Între timp, am descoperit că, de fapt, cea mai mare pierdere este să vrei să faci un lucru și să nu-l începi.

Cred că partea cu teama de a nu greși e și de undeva din sistemul de învățământ când ți se închidea gura dacă ziceai ceva greșit sau chiar erai „făcut de râs” în fața celorlați copii și nu erai încurajat să-ți spui părerea, așa cum e ea. Dar asta e altă discuție. Așa că luându-mi fostele și actualele temeri la pachet, am încercat să aflu de unde provine frica și ce să facem cu ea.

Ce înseamnă, de fapt, să-ți fie frică?  Ce este frica?
Ca întotdeauna, ceea ce ne ajută inițial ne încurcă mai târziu sau când se întâmplă în exces. Poți să vezi frica atât ca pe o emoție umană, dar și ca pe un aspect instinctual. Milioane de ani ne-au ajutat ca specii (și pe voi, coioții, și pe noi, oamenii) să supraviețuim, semnalizând pericolul și oferindu-ne variante de „luptă sau fugi”. Și ne ajută încă.

Este frica neapărat ceva rău sau este normală?
Frica e necesară, utilă și naturală (o să vezi, în timp, că psihologii nu prea folosesc termenul de „normal”). Și sănătoasă, conform unui vechi proverb. Frica în sine are rol de protector și de mobilizator. Ne e frică „de ceva” și, dacă știm acest lucru, ne mobilizăm sau găsim soluții.
Când însă e prea puternică, acționează ca orice emoție, dezorganizând activitatea mentală și blocând acțiunea și creativitatea. Ori stimulează reacții comportamentale exagerate sau agresive.
În psihoterapie, cel mai des întâlnită este anxietatea, pe care o putem diferenția ca fiind o frică fără obiect. Ea apare ca un simptom cauzat de stresul excesiv sau de o experiență traumatică ori pur și simplu se învață în mediul în care funcționăm.

Ani de zile nu am luat decizii importante, de frică să nu greșesc. De unde vine teama asta de a nu greși?
Cu teama de a nu greși, lucrurile stau puțin altfel. Ea e mai curând cauzată de unele experiențe vechi în care suflețelul tău de mic coiot a constatat (și nu știm cât era adevărat, dar așa interpretezi când ești mic) că greșeala duce la pierderea iubirii sau a imaginii și a respectului în haită, că e certat sau respins, exclus sau umilit… În orice caz, apar consecințe greu de dus pentru un pui de coiot. Astfel, începi să iei decizii ca să nu suporți consecințele pe care încă le presupui negative.
Ca adult, consecințele nu mai par atât de dezastruoase, pot fi remediate și, oricum ar fi, e bine să fie asumate. Doar ești Coiot în toată firea și ai aflat deja că viața nu e simplă și că e important să iei decizii ca să îți trăiești viața pe deplin. Nu spun că nu se poate trăi și protejându-te de tot și toate, însă a trăi cu frica…

Dintre temerile astea mai des întâlnite, dacă le pot zice așa, mi-e teamă de apă, de înălțime și de sânge (injecții). Am prieteni cărora le e teamă de broaște, de spații închise, de întuneric sau de tunete și de fulgere.  Se cheamă ele în vreun fel? Ce-i cu ele?
Teama de înălțime, de spațiile închise, de instrumentar medical, de tunete, de păianjeni, de reptile, de avion… toate sunt fobii. Sunt cunoscute în jur de 10.000 de fobii care poartă un nume. Există chiar un Compendiu de fobii , un dicționar de circa 600 de termeni care descriu diferite forme de fobie, de la cele mai întâlnite până la unele atipice, neconvenționale.

publicat de editura sper

Există cauze pentru fiecare și e important să ne amintim cum și când a apărut pentru prima dată. Poate fi vorba de un eveniment traumatic (de exemplu, o cursă cu avionul cu foarte multe turbulențe și probleme tehnice), dar fobia poate ascunde și un blocaj psihologic mai complex. De exemplu, uneori, fobia de înălțime poate ascunde o teamă de succes, o teamă de depășire a propriei condiții din fidelitate față de înaintași (nu generaliza, e doar un exemplu).

Știu oameni mulți care mi-au spus că le e teamă de ridicol, să nu se facă de râs. (Uh, eu n-o am pe asta, că doar sunt un coiot până la urmă). Există vreo explicație pentru asta?
Este de fapt o mare teamă de a fi expus, o mare vulnerabilitate. În funcție de contextul în care te vezi riscând să devii ridicol, poți afla cauza sau momentul traumatic și poți reinterpreta cu ajutorul terapeutului tot cadrul sau găsi un comportament și o interpretare mai adaptate.

O altă frică pe care am trăit-o acum ceva vreme era aceea de a nu li se întâmpla ceva grav celor apropiați. Simțeam nevoia să sun în fiecare zi să văd dacă e totul ok.
Teama că li se poate întâmpla ceva rău celor apropiați ține de anxietate. Și acesta e un simptom din altceva… Oricum, reacția imediată e o nevoie de control, de asigurare.
Uneori, poate fi și un comportament compulsiv ce descarcă tensiunea unui gând obsesional de genul „Dacă nu fac…, atunci cineva va păți ceva rău”. Alteori, ajungem să credem că soarta altora ține de ce facem sau nu facem noi… Cam blasfemic, nu-i așa?

Spune-mi 5 pași importanți ca să reușim să scăpăm sau să ne controlăm sau să diminuăm temerile.
Cinci pași ca să scapi de frică? Tu crezi că Freud a murit milionar?
Din tot ce am scris mai sus reiese că nu e nici posibil, nici indicat să scapi de frică. Ea poate fi temperată, asumată, echilibrată într-un proces terapeutic. Mai ales dacă e vorba de fobii sau anxietăți. Însă nu se pot stabili cinci etape fixe, pentru că depinde de cauze și de mecanismele implicate, de rezistențe și de rolul și sensul lor.

Olivia Mocanu este psihoterapeut formator în cadrul Societății de Psihoterapie Experiențială, supervizor. A absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației la Universitatea București în 1997, formarea ca psihoterapeut SPER în 2000 și Masterul de Psihoterapie și Psihodiagnostic în 2002 la Universitatea București. Are 17 ani de experiență psihoterapeutică experiențială în practica individuală și de grup. Este specializată în psihoterapie individuală cu adulți, cupluri, familie, în consilierea copiilor și a a dolescenților, grupuri de dezvoltare personală sau formative, adicții și dependențe, art terapie și psihogenealogie.
Date de contact:
oliviamocanu@gmail.com, Facebook, 0722.855.232

Pe mine mă găsiți și pe Facebook Coiotul relaxat.

Comentarii

comentarii