Cred că despre muncă am putea scrie pagini întregi și tot ar mai rămâne foarte multe abordări. Este un subiect generos, de la relațiile pe care le stabilim cu colegii sau cu șefii, până la relația pe care o avem cu noi înșine la job. Despre acest aspect am vrut să o întreb mai multe pe Olivia Mocanu, psihoterapeut. Am auzit tot mai mult în ultima vreme cuvintele „ești workaholic/ă” spuse oricui vorbește mult sau cu pasiune despre jobul lui sau stă peste program. Am întâlnit oameni care sunt fericiți cu ceea ce fac și nu-i deranjează să muncească și serile sau să aibă întâlniri de lucru în weekend-uri. Am întâlnit oameni triști și obosiți care spun că muncesc prea mult și nu au timp să rezolve tot ce au de făcut în timpul celor opt ore de program, așa că lucrează și acasă. Am întâlnit și oameni care merg la serviciu chiar dacă sunt bolnavi și nu își iau concediu două, trei zile, pentru a se pune pe picioare (mă gândesc acum la o banală răceală care îi îmbolnăvește apoi și pe cei din jur).

Ce m-a interesat să aflu de la Olivia a fost care este granița între a munci mult și a deveni dependent de muncă. Care sunt cauzele pentru care în anumite perioade devenim dependenți de muncă și e greu să ne oprim.

Auzim tot mai des spunându-se „ești workaholic”. Care e de fapt definiția workaholismului?
Termenul a apărut din 1971 (Wayne Oates) pentru a descrie o dependență de muncă excesivă, care nu înseamnă doar nevoia de a avea o activitate ce aduce satisfacții materiale și profesionale, ci o adevărată adicție, o nevoie incontrolabilă de a munci, care produce perturbări în plan fizic, psihologic, deteriorează sănătatea,  familia și relațiile celor implicați.

E rău să muncești atât de mult?
Trăim într-o societate sau mai curând într-o perioadă de timp care valorizează munca, succesul, avuția, consumul. E foarte greu să spui ceva care ar putea limita munca sau câștigul. Japonezii au spus însă! Karoshi! Este fenomenul care poate fi tradus ca „moarte cauzată de epuizarea prin muncă”. Karoshi este a doua cauză a mortalității în rândurile bărbaților japonezi.
Workaholismul nu înseamnă mai multă productivitate sau un salariu care să crească proporțional cu acest fenomen, dar există statistici și studii care corelează deteriorările familiale, divorțurile, îmbolnăvirile, afectarea psihologică iremediabilă a copiilor în contextul unei persoane workaholice.

Sunt oameni care spun că se simt foarte bine când muncesc mult – le face plăcere, le dă un sens. Care e granița între a munci mult și a deveni dependent de muncă?
Workaholicul trece de ceea ce ar însemna o implicare în muncă și ajunge să fie condus de aceasta dintr-o plăcere de a munci continuu, dintr-o constrângere interioară și nu doar din cauza unor presiuni reale. Nu se opresc pentru pauze, stau excesiv la serviciu, când sunt acasă –lucrează sau se gândesc la muncă, nu-și iau concedii sau când își iau pleacă cu laptopul, nu comunică cu familia decât pentru a impune standard sau a-și negocia timpul petrecut la job. Deci nu excesul în sine conduce la workaholism, ci ruperea echilibrului, încetarea tuturor celorlalte activități în favoarea muncii și în detrimentul vieții personale. Workaholicii își pierd capacitatea de a trăi satisfacții și în afara muncii și nu își imaginează că ar putea investi timp și energie și în altceva. Nu mai au abilitatea de a se relaxa și nici nu mai cred că ar trebui să o facă.

Ce tip de oameni se refugiază în muncă? (Există anumite tipuri psihologice sau oricine poate ajunge acolo?)
Tipul A de personalitate predispune la workaholism. E vorba de cei centrați pe reușita socială, competitivi, mereu agitați, cu nevoia de a se impune și de a controla, care au nevoie de presiune și lucrează bine contratimp. Și tot o predispoziție au și cei cu personalități obsesiv-compulsive: încăpățânați, zgârciți, ordonați,rigizi și cu o știință excesivă de genul „muncă – nu plăcere”.

Care sunt primele semne ale dependenței de muncă?
Workaholismul începe insidios. Inițial se primesc feed-backuri pozitive, cum ar fi respectul și stima colegilor, suport din partea familiei, creștere salarială și a funcției. Urmează etapa plăcerii de a afla și de a putea face cât mai multe. De a căpăta o experiență, o expertiză și plăcerea de a ști. Dar încă se mai poate opri. Urmează timpul petrecut în exces, pentru că e tentantă plăcerea de a te simți valorizat și în control… o perioadă. Pentru ca efortul excesiv va alimenta un gând paranoid de nesiguranță a locului de muncă, gând care-l va conduce în final la o stare de presiune permanentă, cu sentimentul lipsei  de putere asupra propriei vieți, care va conduce la reprimarea vieții – familie, prieteni, orice altceva. Cam acestea sunt etapele procesului.

Cum se vede din afară? Ce comportamente identificăm?
O grabă perpetuă, tendința de a fi mereu ocupat, grija exagerată față de alții, încredere exagerată în capacitățile proprii  și neconștientizarea limitelor, absenteism psihologic (chiar și când e acolo , nu e acolo), întocmire exagerată de liste „to do”, nu mai monitorizează timpul petrecut la munca și începe să disimuleze pe această tema (Nu, nu are amantă. E la muncă.), consum exagerat de alcool, drog sau alimente, shopping  pentru a se relaxa, diminuarea contactelor sociale până la izolare, renunțarea la obligațiile de familie, se cred unici și par foarte stăpâni pe ei, dar emoțional sunt în haos.

Ce riscă oamenii dacă ajung în această situație?
Excitația corticală le dă probleme de somn, panică, diminuarea atenției, alternează activitatea excesivă cu blackout-uri și momente de confuzie și încep probleme grave de sănătate – ulcer, dureri de cap și spate, tensiune arterială și multiplele ei consecințe, anhedonia, anxietatea și depresia etc.

Care sunt cauzele pentru care un om ajunge să muncească tot timpul, să nu mai aibă weekend-uri, să nu mai vrea timp pentru el, iar singurul lucru important să i se pară munca?
O parte din cauzele workaholismului se află în copilărie. Copiii parentificați din varii motive (divorț, deces, alcoolism, toxicomanie, boală psihică sau infantilismul părinților) vor avea permanent tendința de a încerca să rămână în control, iar workaholism-ul se dezvoltă ca strategie de adaptare. Familiile cu fațade perfecte, dar și cele în care e prezentă impredictibilitatea comportamentului părinților va determina o insecuritate în copii care va  genera un mecanism de supraadaptare ce le va permite să supraviețuiască fizic si emotional.
Regulile rigide și standardele înalte, perfecționismul, stilul de viață superorganizat, dar și varianta total lipsită de normă și sens, viața haotică, conflictuală, lipsa comunicării autentice – toate pot fi cauze care să determine copiii să devin „perfecți” sau „ajutoare de neînlocuit”.
Structurile de tip A de care am vorbit și personalitățile obsesiv-compulsive se manifestă ca factori favorizanți pentru workaholism. Ca și structurile organizaționale care răsplătesc workaholismul, crizele economice care duc la reorganizări sau la un climat organizațional care încarcă, uniformizează, pune în concurență, face schimbări haotice și prea rapide ori presante.

Ce poate face o persoană workaholică să-și schimbe stilul de muncă fără a se simți inutilă sau mai puțin importantă?
Având în vedere cauzele, se întrevăd tematicile care ar trebui abordate într-o terapie individuală. De multe ori e necesară și consilierea de familie  sau intrarea într-un grup de suport pentru a putea susține revenirea în pași mici, realizabili, dar atât de nespecifici workaholismului care dorește performanță. Am putea discuta și despre suportul managerial, dar mă tem că managerii sunt ei înșiși workaholici și nu reușesc să vadă că doar echilibrul te face apt și creativ pe termen lung și că toate acestea se văd în performanță , competență și dezvoltare.

Olivia Mocanu este psihoterapeut formator în cadrul Societății de Psihoterapie Experiențială, supervizor. A absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației la Universitatea București în 1997, formarea ca psihoterapeut SPER în 2000 și Masterul de Psihoterapie și Psihodiagnostic în 2002 la Universitatea București. Are 17 ani de experiență psihoterapeutică experiențială în practica individuală și de grup. Este specializată în psihoterapie individuală cu adulți, cupluri, familie, în consilierea copiilor și a a dolescenților, grupuri de dezvoltare personală sau formative, adicții și dependențe, art terapie și psihogenealogie.
Date de contact: 
oliviamocanu@gmail.com, Facebok, 0722.855.232

Pe mine mă puteți urmări și pe Facebook Coiotul relaxat

Comentarii

comentarii