Emoții pozitive, emoții negative… Cum le facem față?

Emoții pozitive, emoții negative… Cum le facem față?

de -
0 4491
articol Adela Mihalcea

Dacă m-ar întreba cineva ce sunt emoțiile, n-aș ști să dau o definiție. Cum ce sunt emoțiile? Stările alea când nu te poți controla înaintea unor evenimente importante. Ce mi se pare straniu este că apar atât înaintea evenimentelor fericite, cât și a celor neplăcute. Emoții înaintea nunții, înaintea plecării într-o vacanță mult visată, înaintea începerii unui job așteptat etc. Sau emoții când știi că ai greșit, când te simți vinovat, când trebuie să te confrunți cu o persoană agresivă etc.

M-am gândit să scriu despre emoții dar, sincer, habar n-aveam de unde să apuc tema asta. Mi-am amintit că în vară am fost la un grup de terapie susținut de Adela Mihalcea, psihoterapeut cu experiență, care „lucrează” mult cu emoțiile oamenilor. Așa că am sunat-o, explicându-i că un coiot, oricât de relaxat ar fi, tot are stări neînțelese și am rugat-o să mă ajute să deslușesc măcar o parte din micul haos ce se crease în capul meu.

„Familia noastră și, în primul rând, părinții, ne ajută să ne formăm o anumită conduită în identificarea emoțiilor, un anumit fel de de reacție afectivă la evenimentele petrecute, precum și un mod personal de a exprima și gestiona aceste emoții. Cum învățăm emoțiile, cum învățăm să simțim? Învățăm prin ceea ce exprimă cei apropiați nouă. Încă dinaintea nașterii, simțim emoțiile mamei mai ales, dar și pe cele ale persoanelor apropiate ei: tată, alți frați, bunici”, mi-a spus Adela.

Am tot citit despre emoțiile pozitive și cele negative. Spune-mi ce-i cu ele.
Într-adevăr, le putem cataloga astfel și o să dau câteva exemple:
Emoții pozitive: bucurie, dragoste, apreciere, pasiune, fericire, optimism, speranță, surprindere.
Emoții negative: frică, furie, durere, tristețe, disperare, vinovăție, gelozie, ură, îngrijorare, dezgust, rușine, dispreț.
Emoțiile negative nu înseamnă că sunt neapărat rele, așa cum emoțiile pozitive nu sunt neapărat bune. De exemplu, frica sănătoasă ne ajută să depistăm pericolul real, furia sănătoasă ne ajută să stabilim limite față de alte ființe umane, iubirea sănătoasă este atentă, nu posesivă, o rușine sănătoasă ține în limite acceptabile comportamentul social sau sexual.

Și ce facem cu ele? Cum trăim cu toate astea la un loc?
Este absolut normal să trăim toate emoțiile, acest lucru făcând parte din condiția umană. Este absolut normal să ne fie frică, să fim fericiți, să iubim, să ne bucurăm, să ne înfuriem, să ne fie rușine sau să disprețuim – pe cineva sau pe noi înșine. Doar dacă rămân ascunse, aceste lucruri fac rău.

În ce fel ne fac rău?
Este o legătură foarte puternică între felul în care gândim, felul în care ne exprimăm emoțiile și starea de sănătate fizică. Corpul nostru este primul care ne avertizează că e ceva în neregulă cu noi. Pot apărea dureri de cap, de spate sau în orice altă zonă a corpului, insomnii, oboseală cronică, hiper sau hipotensiune, palpitații, adicții de substanțe, anxietate, atacuri de panică și multe alte simptome, ajungându-se, uneori, până la îmbolnăvire. Este bine să știm că atunci când simțim frică, furie, supărare, tristețe, îngrijorare, corpul nostru începe să se apere, se încordează și rămâne așa pe termen lung. Dacă aceste emoții nu sunt exprimate sănătos, întregul corp se rigidizează atât exterior cât și interior, iar fluxul de energie, aducător de vitalitate și poftă de viață, se blochează. De aceea, emoțiile trebuie trăite, manifestate, exprimate în moduri sănătoase.

Mai exact, cum în moduri sănătoase?
Adică să știm să le comunicăm la momentul potrivit, cu blândețe și cu respect, dar și cu asertivitate, să nu-l sufocăm pe celălalt – fie că este partener, copil, prieten sau chiar șef – cu afecțiunea noastră, cu frustrările noastre, cu dorința noastră de a ajuta cu price preț din spirit de sacrificiu etc. Să spunem ce se întâmplă cu noi, că ne este frică de ceva sau cineva sau că iubim ori trăim o bucurie mare sau că avem resentimente puternice. Dacă, din diferite motive, comunicarea trăirilor noastre este perturbată, atunci facem sport sau scriem, pictăm, dansăm sau orice altă activitate care ne ajută la exprimare. De asemenea, este la fel de importantă exprimarea sănătoasă a ambelor categorii de trăiri, fie ele pozitive sau negative. Uneori, învățăm să ne interzicem emoții din ambele categorii.

Din ambele categorii? Cum să ne interzicem emoțiile pozitive? Nu înțeleg… De ce am face-o?
Am putea spune că avem de furcă mai mult cu emoțiile negative, dar nu este așa. Acest lucru se poate întâmpla și când apar sentimente pozitive, cum ar fi bucuria unui succes, împlinirea unui vis, afirmarea personală, aprecierea din partea celorlalți, o atingere blândă, un zâmbet plin de bunătate. Dacă am învățat că nu merităm și dacă, din necesitatea de a ne adapta, am „reușit” să găsim confort în suferință, respingem inconștient lucrurile bune. Unul dintre modurile de a face acest lucru este să-ți spui: „sigur acum o să urmeze ceva rău.”

Ah, ce cunoscut sună asta cu „după bine urmează rău”. Am înțeles acum. Ce vreau eu să mai știu: toată lumea are emoții? De unde vin și de ce unii oameni par de piatră, iar alții niște mici copilași speriați?
Da, toată lumea are emoții. Când ne naștem, învățăm lumea prin emoții. Ce se întâmplă cu noi de-a lungul timpului face ca foarte multe dintre emoții, pozitive sau negative, să fie reprimate. Reprimate, dar nu anihilate, uitate doar pentru o vreme, ascunse, dar nu atât de bine pe cât am spera. Cu cât reprimăm mai mult, cu atât vine un moment când ele izbucnesc mai puternic, în exterior, dar și în interior.
Există așa-numiții „neuroni oglindă”, celule nervoase care permit simularea stării fizice, sufletești, mentale a altor oameni importanți pentru noi, în interiorul nostru. Prima persoană cea mai importanta pentru noi este mama, apoi cei apropiați ei și apoi cei care apar în viața noastră. În funcție de ceea ce simțim la mama noastră, ne naștem mai bucuroși sau mai triști, mai curajoși sau mai fricoși. Dacă mama sau tatăl poartă pe umerii lor traume nerezolvate, furii înăbușite, sentimente de neputință, de rușine, de vinovăție, toate acestea se transmit mai departe. Apoi, toate persoanele din viața noastră, profesori, prieteni, o mătușă, un mentor ne influențează în dezvoltarea noastră emoțională. Sunt o mulțime de stări pe care noi le simulăm astfel încât putem ajunge să nu mai știm care este sinele nostru real, cine sunt Eu?

Așadar, înțeleg că până la urmă ce contează pentru ca un adult să fie adult și nu copilaș speriat este să crească într-o familie în care părinții să-i transmită emoții pozitive.
Acest lucru ar fi imposibil. În viață sunt momente grele, traumatizante cărora le facem față cu dificultate. Ca părinți nu trebuie să ascundem toate aceste lucruri copiilor. Însă avem datoria să stăm alături de ei, să le explicăm pe limbajul lor ce anume se întâmplă, ce trairi pot apare, să îi asigurăm că facem tot ce putem pentru a trece cu bine peste un necaz. Așa învață copiii cum să gestioneze emoțiile și în situații dificile, uitându-se la părinte și la ceea ce face el. Dacă i se ascunde totul, copilul va simți că se întâmplă ceva, dar nu va înțelege ce anume și poate crește cu un puternic sentiment de nesiguranță, mai ales în relațiile apropiate.
Există și copii deprivați emoțional – nu li se oferă afecțiune, mângâiere, apreciere, atenție, nu simt că aparțin cuiva, acest lucru ducând la afectarea dezvoltării emoționale, mentale și fizice. Acest lucru se întâmplă nu doar în casele de copii, ci și în familiile complete, cu părinți, bunici, frați, surori și nu doar în familii needucate sau cu un nivel de trai foarte redus, ci și în cele cu o educație foarte bună și cu locuri de muncă foarte bine plătite.

Se poate schimba această situație? Ce pot face părinții?
Copilul are nevoie să simtă. Am auzit mulți adulți care spun: „îi iau orice își dorește, ba, mai mult, îl duc la operă, la teatru, face cursuri de pian și limbi străine.” La întrebarea „Cât de des stați de vorbă și vă ascultați copilul cu adevărat, fără să-l întrerupeți și fără să-i spuneți «lasă, nu băga în seamă, nu-i nimic»?”, mulți părinți nu înțeleg ce vreau de la ei. Apoi continui „Când v-ați tăvălit împreună cu copilul  prin iarbă, când v-ați murdărit împreună de la acuarelele de pictat, când ați râs împreună ultima oară până v-au dat lacrimile, când l-ați luat în brațe și l-ați alintat?”. Sunt multe lucruri de făcut, astfel încât copilul să simtă iubirea, apropierea, încrederea.
Cu cât părintele își exprimă mai autentic iubirea (acest lucru se poate face doar când părintele a primit iubire sau, dacă nu a primit, a învățat să iubească), cu atât copiii devin mai încrezători în propriile forțe, fac față mai bine eșecurilor, au relații mai bune cu ceilalți și văd mai degrabă partea plină a paharului în majoritatea situațiilor.

În încheiere, aș vrea să-mi recomanzi două cărți despre emoțiile pozitive și/sau negative.
Pentru părinți:
„Putem crește copii buni într-o lume negativă” – Zig Ziglar (detalii aici)
Pentru cupluri: „Dacă dragostea ar putea gândi” – Alon Gratch (detalii aici)

carti psihologie Zig Ziglar, Alon Gratch

Adela Mihalcea este psiholog și psihoterapeut format în Terapii scurte, colaborative, orientate pe resurse și soluții, terapie contextual-modulară, în Constelații familiale și organizaționale, tratamentul traumei, psihosexologie și Reiki. Date de contact: www.adelamihalcea.ro, Facebook

Pe mine mă găsiți și pe Facebook Coiotul relaxat

Foto: © Adrian Mustata photography

Comentarii

comentarii