jurnal de coiot, 8 februarie 2015

Mai bine de două săptămâni nu am avut laptop. Prima zi când am rămas fără, am trăit teama că am pierdut tot ce aveam în el, mii de poze și tot felul de texte. A durat puțin, pentru că am aflat că dacă încă se deschide, pot fi salvate.

A urmat gândul că nu mai pot scrie pentru blog și mi-am spus că nu se întâmplă nimic dacă nu scriu o zi, două. Timpul trecea însă, iar eu mă lăsasem în voia unei dulci stări de lene. Hmm, în mod bizar, se pare că nimeni altcineva nu o făcea în locul meu, iar proiectul meu cu jurnalul, de care m-am ținut din vară până acum, se ducea ușor, ușor pe apa sâmbetei. Nici măcar nu mă mai agitam să am laptopul reparat cât mai repede. Ba era chiar un motiv să-mi spun că nu am cum să scriu. Am citit două cărți, am văzut multe filme, am întâlnit mulți oameni frumoși. Despre toate acestea aș fi putut să scriu și chiar găsisem, între timp, alternative, dar mi-am spus că nu am cum, pentru că îmi lipsește laptopul meu. Fixații de coiot relaxat sau, mai bine spus, de coiot cuprins de o lene fără leac.

Laptopul meu a ajuns înapoi la mine de vreo 10 zile și, în mod suspect, tot nu am mai scris nimic în jurnal. Aș putea să dau vina pe un program încărcat, pe o răceală nesuferită, pe vremea de afară sau aș putea inventa încă multe motive. Adevărul este că atunci când lenea te învăluie, pare că nimic nu e mai important pe lume decât să te învârți într-un cerc în care îți spui că nu ai timp sau, și mai rău, că nu ți s-a întâmplat nimic interesant pentru a fi consemnat. De parcă însăși viața nu mai e suficientă pentru a găsi atât de multe lucruri uluitoare în fiecare zi. Așa că azi m-am hotărât să rup cercul confortabil al tăiatului frunze la câini și să scriu din nou jurnalul în fiecare zi pe blog. Cât despre lene, o să o las mâine dimineață, undeva în zăpadă să se topească la prima rază de soare. 🙂

(Jurnal de coiot, duminică, 8 februarie 2015)

Comentarii

comentarii