mocanita maramures

Aproape de unde se agață harta-n cui, într-o zonă unde oamenii vorbesc și română și ucraineană, se află orașul Vișeu de Sus, locul unde îmi doream de mult să ajung, ca să merg cu mocănița. Așa că dacă tot eram în vacanță în Maramureș, nu aveam cum să ratez această plimbare. A fost simplu de ajuns, grație informațiilor pe care le-am găsit pe site-ul Căii Ferate Forestiere Vișeu de Sus (de mult nu am mai văzut un site românesc de promovare a turismului așa bine pus la punct).

Mocanita Maramures

Așadar, scria că plecarea este la 9 dimineața din gara forestieră Vișeu de Sus, iar întoarcerea în același loc la 14:30. Eram cazați în zona Ruscova, la aproximativ 20 de kilometri, așa că ne-am zis că dacă plecăm pe la 8 și un pic ajungem numai bine. Pot spune de la început că am avut noroc – am fost în gară pe la 9 fără un sfert și am mai găsit câteva locuri.

gara forestiera Viseu de Sus

Asta și pentru că era în timpul săptămânii și nu începuse perioada vacanțelor – am fost până în jumătatea lunii iunie. Am intrat în gară într-o încăpere de unde am luat bilete (49 de lei dus-întors) și mi-am zis: să nu cumva să le pierd, că n-am mai văzut din copilărie din astea micuțe, portocalii. Un însoțitor de drum ne-a arătat vagonul în care mai erau locuri, am urcat în goana mare și după puțin timp s-a auzit șuieratul locomotivei și am simțit mirosul de fum.

bilete Mocanita Maramures

În vagon erau bănci și scaune din lemn, o sobă cu o lădiță cu lemne lângă, de unde am dedus că mocănița circulă și iarna. Am mers cu un vagon acoperit, evident am deschis toate geamurile și toată lumea era cu capul pe fereastră. Ulterior, la primul popas, am văzut și vagoanele deschise, fără geamuri, și m-am gândit că era mai mișto să fi stat acolo. Un gând de coiot invidios și ofticos, care uneori uită să aprecieze ce are – până la urmă am avut mare noroc că am prins locuri oriunde și am trăit această experiență.

mocanita interior

După câteva minute de la plecarea trenului, a apărut o tânără care ne-a cerut biletele și care ne-a oferit câteva informații, printre care acelea că până la destinația finală, Paltin, sunt 21 de kilometri și vom avea două opriri, iar la prima dintre ele ne putem cumpăra cafea și gogoși. Mocănița înainta printre casele din Vișeu de Sus, vedeam oameni în curți, unii la cosit, alții ne făceau cu mâna, probabil obișnuiți să-și potrivească ceasurile după ora la care trenul plini de turiști trecea la câțiva metri de locuințele lor.

Viseu de Sus - maramures

Am făcut câteva filmulețe, primele poze erau gata, am deschis repede facebook-ul să postez ceva, că deh, nu se întâmplă des ca joi dimineața să fii în mocăniță în loc să fii în metrou spre birou. Surpriză – nu aveam deloc semnal. Am zâmbit și mi-am spus: în sfârșit, dorința de a sta o zi fără vreo conexiune virtuală mi s-a îndeplinit, acolo chiar nu era nicio liniuță de semnal. M-a cuprins o dulce relaxare, am pus telefonul pe modul de avion, ca să nu-mi consum bateria și să-mi ajungă să fac poze. Bateria mi-a ajuns, dar fotografiile, multe dintre ele sunt mișcate, pentru că ești zgâlțâit bine în călătoria cu mocănița.

Traseul este pe Valea Vaserului, m-am bucurat de soarele care se oglindea în apele râului și, uneori, m-am ferit de crengile copacilor care ajungeau până la nasul meu zgâit pe fereastră. Sunt peisaje extraordinar de frumoase, în această perioadă totul este verde, dar îmi imaginez că este un drum superb și toamna sau primăvara. Iarna cred că este rezervată celor mai curajoși, deoarece, încă din start, ne-au spus localnicii că nu se știe la ce oră ne întoarcem, chiar dacă aceasta e programată la 14:30, pentru că uneori trenul mai sare de pe șine, dar la viteza extrem de mică, nu are ce să se întâmple călătorilor – asta indiferent de anotimp. În cazul nostru, nu am avut astfel de surprize, așa că prima oprire pentru alimentare (a locomotivei cu apă și lemne și a noastră cu gogoși și cafea) a fost după 7 kilometri, într-un peisaj rupt parcă dintr-o poveste.

oprire mocanita

A doua oprire a fost la kilometrul 15, trecuse mai bine de o oră și jumătate și așteptam cu nerăbdare să ajungem la destinația unde știam că va sta vreo două ore. Între timp, prinsesem curaj și mă obișnuisem și cu legănatul-zgâlțîit, încât mi-am găsit stabilitatea și am ieșit din vagon, în capăt, unde am privit pe îndelete peisajele. Abia când ne-am oprit la Paltin mi-am dat seama cât de mulți oameni erau, foarte multe grupuri de turiști străini. Evident ne-am îngrămădit toți la baie, apoi la coada de la mâncare.

Paltin Mocanita

Am avut impresia că mă aflu la festivalurile de muzică, deoarece, pentru a merge mai repede, achitai contravaloarea unor tichete cu care apoi luai ce voiai de mâncare. Erau bănci atât la soare, pe malul râului, cât și mese la umbră, unde tot ce am avut de făcut a fost să beau o bere, să mănânc un cârnăcior cu salată și să mă bucur de tot ceea ce vedeam în jur. N-am simțit când au trecut cele două ore.

Paltin, mocanita Maramures

Deodată, s-a auzit șuieratul locomotivei, moment în care câțiva oameni s-au prins într-o horă pe fugă, vrând parcă să amâne momentul întoarcerii. Am mai făcut câteva poze și am urcat în același vagon în care venisem, asta după ce fuseserăm rugați să ne păstrăm locurile, pentru a nu apărea conflicte (probabil aveau astfel de experiențe). La întoarcere, m-a cuprins ușor toropeala, așa că mi-am sprijinit capul de fereastră, dar nu a fost cea mai bună alegere, pentru că la o zgâlțâitură a trenului, m-am ales cu un mic cucui – ce amintire frumoasă însă, pe care am purtat-o vreo două zile cu bucuria de a fi fost într-o astfel de călătorie.

hora mocanita

Dacă ar fi să trag câteva concluzii, aș spune că drumul cu mocănița este pentru cei care au într-adevăr o zi în care vor să se rupă de tot ce înseamnă civilizație. Nu e loc să te grăbești, de fapt nici nu ai unde, și nici să te aștepți ca totul să funcționeze ca la carte – e vorba, totuși, despre o cale ferată forestieră, a cărei construcție a început în 1932 și care a rămas ultima cale ferată forestieră activă din Carpați. Drumul cu mocănița pe Valea Vaserului este o călătorie în care pornești cu inima deschisă și cu zâmbetul larg pe buze, iar singura ta misiune este să lași deoparte toate gândurile și să te bucuri pe îndelete de priveliști minunate.

Valea Vaserului Mocanita

Programul trenurilor, ofertele speciale, prețurile bileteleor, rezervările, istoricul acestei căi ferate forestiere le găsiți aici. Eu am preferat să spun doar povestea unei zile pline de amintiri frumoase. A, mi-au rămas multe poze, așa că am mai selectat câteva pe care le pun în galeria foto de mai jos.

Foto: Coiotul relaxat

Și un P.S. – o recomandare. Biletele se pot rezerva pe siteul lor, așa că puteți programa din timp această călătorie.

Dacă ţi-a plăcut acest text, mă poţi urmări şi pe Facebook Coiotul relaxat

Comentarii

comentarii