Am plecat către primul vot din viața mea de coiot relaxat. Am urmărit campania electorală și sunt destul de cu picioarele pe pământ, deși de  multe ori mă retrag într-o lume populată cu muzică, filme, cărți, călătorii și oameni frumoși. Am așteptat ziua de 2 noiembrie. La fiecare alegeri mi se pare că în acea mică ștampilă e o putere atât de mare, pe care dacă toți ar folosi-o, lăsând lenea sau pretextele deoparte, s-ar schimba lumea (ca să nu folosesc un clișeu că s-ar muta munții din loc).

Așa că iată-mă, după prânz, într-o zi cam friguroasă dar însorită mergând prin cartier către școala unde urma să votez. Oameni peste tot, unii veseli, alții ușor încruntați, fiecare cu speranțele lui puse în mica ștampilă. Când am intrat în clasă, deodată, totul în jurul meu s-a schimbat. Am văzut o vitrină mare cu peste zece prăjituri. Trebuia să aleg doar una. Oh, „mintea îmi joacă feste”, mi-am zis. Dar dacă e de intrat în joc, o voi face. Știam de acasă cu cine vreau să votez, așa că am căutat desertul pe care voiam să-l bifez.

Am trecut pe lângă tarta cu fructe roșii amestecate, la suprafață părea aspectuoasă, dar știam că înăuntru e ceva atât de amar și de putred, că mi-a făcut greață numai s-o privesc. Scria în dreptul ei că este populară încă de pe vremea primului rege al României, Ferdinand?!?

Tot în față, în galantar, se afla o prăjitură tare haioasă, ceva franțuzesc, choux à la crème – desertul preferat când te afli la shopping la Paris. Am zâmbit, ei bine, atunci o să gust dacă mai ajung pe la Paris.

Pe rândurile din spate, nu mi-a atras nimic atenția, erau multe dar ușor stricate, pesemne de cât s-au tot plimbat până au ajuns în cofetărie.

Deodată, l-am văzut: macaronul bleu. Să-mi spună mie cineva că n-ar gusta oricând un macaron. Dar cum știam de acasă că desertul meu pentru această rundă arată altfel, am zis că las macaronul pentru peste două săptămâni.

Timpul trecea și nu voiam să țin blocată ștampila, așa că am zis acum mă uit după preferata mea. Am găsit-o repede, era ușor pitită. Madlena. Nu o văzusem pe panouri prin oraș, ci mai mult în mediul online, dar am recunoscut-o imediat. Nu avea aspectul comercial cosmetizat de banii care au curs cu nemiluita în cazul altor deserturi. Transmitea însă consistență și încrederea că și înăuntru este exact ca pe dinafară. Am pus ștampila și am plecat prin parc să casc gura la nuanțele toamnei.

Între timp, au apărut primele exit-poll-uri. Mă pregătesc de votul de pe 16 noiembrie!

vot 2 noiembrie 2014 coiotul relaxat

Comentarii

comentarii